ANM: 14 județe din estul țării, sub cod portocaliu de ploi și vreme rea. Alte județe din nord, centru și sud, vizate de un cod galben (FOTO, VIDEO)

Publicat: 11 10. 2016, 10:21

Meteorologii au emis marți două avertizări cod galben și cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ninsori la munte, intensificări susținute ale vântului.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, începând din 11 octombrie, ora 15 până pe 13 octombrie, ora 10, va fi în vigoare un cod galben, valabil în mai multe județe din nordul, centrul și sudul țării, inclusiv în municipiul București.

În acest interval, temporar va ploua în majoritatea regiunilor. În special în sud-estul, estul și centrul țării, precum și în zonele montane și submontane cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp. La munte, îndeosebi în zona Carpaților Orientali și Meridionali, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăși la rafală 55…65 km/h cu precădere în regiunile estice şi la munte şi pentru intervale scurte de timp peste 75…80 km/h în zona litoralului, dar şi pe crestele înalte de munte, unde va viscoli ninsoarea.

În același interval, județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Constanţa și Tulcea, precum și în zona de munte aferentă județului Dâmbovița se află sub incidența unui cod portocaliu.

În aceste zone se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 50…60 l/mp şi pe arii restrânse 80…90 l/mp.

ANM: 14 județe din estul țării sub cod portocaliu de ploi și vreme rea. Alte județe din nord, centru și sud, vizate de un cod galben

#DIRECT_ONE_xarajj#