ANM: Avertizare de ploi însemnate cantitativ până miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează cu privire la schimbarea vremii, urmând două zile cu ploi abundente, informează B1 TV.
Astfel, în intervalul 19 – 21 octombeie vor fi ploi, mai ales averse, pe arii extinse în aproape toată ţara.
În cursul zilei de luni, 19 octombrie, şi al nopţii de luni spre marţi (19/20 octombrie), va ploua în jumătatea de nord-vest a ţării, iar începând de marţi, 20 octombrie, până la sfârşitul intervalului, aria ploilor se va deplasa spre regiunile estice.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar izolat, mai ales în nordul Olteniei, estul Moldovei şi zona de munte, 40…50 l/mp.