Ansamblu rezidențial din Parcul Tineretului din Capitală, construit fără autorizație: Șantierul a fost creat prin tăierea ilegală a zeci de arbori din parc

Publicat: 13 03. 2015, 08:57

Ansamblul rezidențial „Tineretului Park View” care a început să fie construit în 2014 în Parcul Tineretului din Capitală este ridicat prin încălcarea autorizației de construire, potrivit  unei investigații a RISE Project.

Astfel, șantierul a fost creat prin tăierea ilegală a câteva zeci de arbori din parc.

„Tineretului Park View” este construit în baza unui contract de asocire încheiat între Marioara Micșunescu, proprietara terenului din parc (în suprafață de 15.000 de mp), și firma Construcții Locuințe Noi Chi SRL, societate înființată și administrată de Ion Chiriță, cea care construiește și vinde cartierul propriu-zis. Valoarea de piață a „Tineretului Park View”, calculată la prețul la care sunt vândute apartamentele, este de aproximativ 30 de milioane de euro.

Potrivit contractului de asociere, Micșunescu îi pune la dispoziție lui Chiriță terenul de 15.000 de mp, iar Chiriță urmează să-i achite contravaloarea terenului în trei tranșe anuale, pe măsură ce ridică blocurile și le vinde. Astfel, până în 2017, Chiriță trebuie să-i plătească Marioarei Micșunescu 9 milioane de euro, în condițiile în care a plătit pentru acest teren, cumpărat, pe bucăți, între 2003 și 2006 doar 1,1 milioane de euro.

La data la care a încheiat actul de asociere cu Ion Chiriță, Marioara Micșunescu avea autorizație de construire pentru cele șase blocuri, emisă de primarul Piedone încă din octombrie 2012.

Pentru a începe lucrările, mai avea nevoie de un aviz de defrișare a terenului, pe care Primăria Capitalei a refuzat să îl emită.

În acest condiții, Micșunescu a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a obține acest aviz, însă a pierdut prima fază a procesului în octombrie 2013. Câteva săptămâni mai târziu, în noiembrie 2013, s-a asociat cu Ion Chiriță.

Vlad Micșunescu, fiul Marioarei Micșunescu, a declarat că familia sa a intrat în asociere cu Ion Chiriță, tocmai pentru că acesta a fost dispus să își asume scandalul public pe care urma să-l provoace doborârea, fără aviz, a arborilor din parc.

Locuințe-fantomă care nu au fost prevăzute în proiectul inițial de arhitectură, scoase la vânzare

Autorizația de construire emisă de primarul Sectorului 4 prevede că  ansamblul rezidențial din Parcul Tineretului ar trebui să înglobeze șase blocuri, cu câte trei etaje fiecare, adică 159 de apartamente cu una, două sau trei camere.

Însă, Răzvan Stroescu, coordonatorul biroul de vânzări, susține că „Tineretului Park View” va cuprinde, în final, aproximativ 240 de apartamente.

În plus, sunt oferite spre vânzare apartamente cu patru camere, deși autorizația eliberată de primarul Popescu-Piedone prevede construirea unor locuințe cu maximum trei camere.

Acesta nu este singurul caz în care dezvoltatorul Ion Chiriță a apelat la un astfel de artificiu imobiliar.  El a construit în ultimul deceniu mai mult decât îi dădea voie autorizația și, ulterior, obținând autorizații noi, prin care ceea ce fusese construit în mod ilegal devenea „legal”.

Au existat și situații în care construirea ilegală, a fost contestată în instanță, iar judecătorii au dispus demolarea lucrărilor executate fie fără autorizație, fie în baza unei autorizații care, la rândul ei, era ilegală.

În februarie 2014 Ion Chiriță a părăsit acționariatul companiei Construcții Locuințe Noi Chi, cea care dezvoltă ansamblul „Tineretului Park View”.

Printr-o sentință definitivă a Tribunalului București, pronunțată în ianuarie 2015, justiția i-a interzis lui Chiriță să mai taie orice pom de pe situl șantierului, până când nu se va încheia procesul în care Asociația „Salvați Bucureștiul” și Fundația „Eco Civica” contestă legalitatea acestui proiect imobiliar.