Aproape 1.800 de copii ucraineni deja repartizați sau înscriși în școlile și grădinițele din România / Jill Biden, discuție la București cu mamele și profesoarele refugiate: „Sunteți uimitoare!” (GALERIE FOTO)

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Aproape 1.800 de copii ucraineni erau deja repartizați sau înscriși ca audienți în școlile și grădinițele din România, până vineri, arată datele transmise de Ministerul Educației, potrivit Agerpres.

Mai precis, până vineri, 1.791 de copii sunt deja repartizați sau înscriși ca audienți în școli și grădinițe, dintre care 651 sunt preșcolari, iar 1.140 – elevi. În total au fost depuse 2.068 de cereri pentru înscrierea ca audienți.

Jill Biden și Carmen Iohannis, discuție la București cu mamele și profesoarele refugiate din Ucraina

Cu ocazia vizitei de două zile pe care o efectuează în România, prima doamnă a SUA, Jill Biden, a mers alături de prima doamnă a României, Carmen Iohannis, la Școala Gimnazială „Uruguay” din Sectorul 1 al Capitalei, acolo unde au discutat cu mamele și profesoarele refugiate din Ucraina.

Una dintre profesoarele a mulțumit poporului român pentru sprijin.

„Mulţumim poporului român pentru că a fost alături de noi, ne-au ajutat atât de mult. Au făcut atât de mult voluntariat, că nici România nu se aştepta că pot fi atât de primitori. Am văzut aceşti copii care sunt într-un spaţiu sigur. Am venit aici pe 1 martie şi nimeni nu auzise de acest proiect educaţional. Oamenii aveau alte griji. M-am dus la Ambasada Ucrainei şi nu au avut timp pentru mine. M-am dus la Gara de Nord şi am început să strig: ‘Eu sunt o profesoară şi pot să mă ocup de educaţia copiilor’. Era o maşină care aştepta un tren şi lumea mi-a spus: ‘Nu mai speriaţi oamenii!’. Cineva mi-a spus că primarul organizează un spaţiu pentru copii, dotat cu ce trebuie. Voluntarii mi-au dat numărul ministrului Educaţiei şi l-am sunat: ‘Ne puteţi ajuta cu nişte clase pentru copii?’. Apoi ni s-a spus că ne pot da nişte clase pentru copii. Vreau să mulţumesc poporului român pentru ce a făcut pentru noi”, a spus profesoara.

O altă femeie ucraineană s-a arătat și ea impresionată de primirea din România.

„Cred că voi sunteţi cele uimitoare. Nu-i aşa? V-am spus acest lucru la prânz, cât de uimitoare sunteţi!”, le-a spus prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden.

Soția celui de-al 46-lea președinte american, Joe Biden, a ajuns în România încă de vineri, când s-a întâlnit cu militarii americani de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, iar călătoria sa în Europa va continua cu o vizită în Slovacia, acolo unde se va întâlni de asemenea cu refugiații ucraineni. Evenimentul vine în contextul în care SUA sărbătorește anual, în a doua duminică din mai, „Ziua Mamei”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:14 - Un autobuz a evitat la limită impactul cu un bloc. 6 persoane au fost rănite în urma accidentului
23:45 - Patru oameni aflați într-o mașină Tesla au murit în Franța după ce vehiculul a ars ca o torță
23:44 - Un bărbat din Capitală a fost grav rănit în urma unui scandal. Totul a pornit de la un loc de parcare
23:13 - Șeful spionajului german avertizează: „Rusia va ataca NATO cel târziu până la sfârșitul acestui deceniu”
23:03 - Bijuterii și obiecte sacre, furate din biserici de către o călugăriță. Care este valoarea totală a bunurilor
22:52 - Nicușor Dan, despre scandalul privind planșeul de la Piața Unirii: „De doi ani Primaria Sectorului 4 spune că vrea să facă planșeul și nu e în stare să aibă un proiect să vină cu avizele”
22:28 - „Boala vampirului”, presupusa afecțiune de care suferea Vlad Țepeș. Dezvăluirile uluitoare ale unei tinere care se confruntă cu aceeași boală rară
22:05 - Emil Dumitru (PNL), după scandalul privind planșeul Unirii: Am ajuns într-o situație penibilă. Cred că trebuie să clarificăm foarte bine, pe viitor, în legislația națională, care sunt competențele Primăriei Generale și primăriilor de sector
21:57 - Nicolae Ciucă: „M-am opus Cortinei Roșii de Fier care amenință să cadă după decizia CCR, mă opun și gardurilor puse cu forța”
21:45 - Radu Miruță, despre scandalul lucrărilor la planșeul din Piața Unirii: „Niște instituții naționale nu pot să stabilească cadastrul pe suprafața cărei primării este” (VIDEO)