Aproape 90 de percheziţii în 20 de judeţe şi în Capitală, la sediile unei societăţi de distribuţie de gaze, într-un dosar de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals
Polițiștii fac, miercuri,87 de percheziţii,în 20 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind posibile fapte de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, la sediile unei societăţi de distribuţie de gaze.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, participă la87 de percheziţii în judeţele Alba (6), Arad (1), Bacău (4), Bihor (1), Bistriţa-Năsăud (3), Botoşani (4), Caraş-Severin (4), Cluj (7), Harghita (3), Hunedoara (5), Iaşi (6), Maramureş (4), Mureş (15), Neamţ (4), Sălaj (2), Satu Mare (1), Sibiu (6), Suceava (3), Timiş (4), Vaslui (2) şi în municipiul Bucureşti (2), la o societate comercială.
Aceasta se ocupă cudistribuţia combustibililor gazoşi, potrivitNews.ro.
„Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018-2019, la nivelul unuia dintre centrele de operaţiuni ale societăţii, ar fi fost modificate fişe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale. Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societăţii, care ar fi fost transmis, lunar, către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuţie a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4%”, potrivit Poliţiei Judeţene Alba.
Investigațiile sunt realizatesub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, fiind începută urmărirea penală in rem.
La percheziţii participă 261 de poliţişti din judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui şi municipiul Bucureşti.