TRAGEDIE în Arad: Mai mulți membri ai unei familii, implicați într-un GRAV ACCIDENT. Un COPIL A MURIT
Un autoturism şi un TIR s-au ciocnit pe DJ 792A, în județul Arad. În mașină se afla o familie, respectiv mama de 29 de ani, tatăl de 34 de ani şi doi copii, de 12 şi 9 ani. Unul dintre copii a fost declarat decedat.
„Mama, tata şi copilul de 12 ani sunt conştienţi şi li se acordă îngrijiri medicale, însă copilul de 9 ani încarcerat a fost extras şi declarat decedat”, a susținut Călin Domşa, purtător de cuvânt ISU Arad, citat de Agerpres.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare de la Garda Ineu, dar şi o unitate SMURD şi o unitate medicală a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.
Traficul în zonă a fost blocat până când polițiștii au finalizat cercetările. O anchetă urmează să stabilească exact cauza producerii accidentului.