Arad: Două persoane au fost rănite după ce două autocare și cinci mașini au fost implicate într-un accident pe DN7

Publicat: 09 01. 2015, 13:28
Foto: observatorulph.ro

Două persoane au fost rănite, vineri dimineață, după ce două autocare cu muncitori și cinci mașini au fost implicate într-un accident în lanț produs pe DN7, la intrarea în municipiul Arad, unde șoseaua era acoperită cu polei, relatează Mediafax.

Două mașini care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit după ce una dintre ele a derapat pe șoseaua acoperită de polei.

Imediat după impact, o femeie aflată la volanul unui Fiat a încercat să evite vehiculele implicate în prima coliziune și a tras de volan, ajungând pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un autocar, care a fost lovit în spate de un alt autocar.

În accident au mai fost implicate două mașini, după ce șoferii nu au reușit să evite coliziunea cu primele vehicule care s-au ciocnit din cauza poleiului de pe carosabil.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Ovidiu Liber, două persoane au fost rănite, respectiv femeia din Fiat și un bărbat care era pasager într-unul din autocare, care transporta muncitori la o fabrică. Femeia a fost scoasă din mașină de un echipaj de descarcerare al pompierilor. Starea victimelor este stabilă.

Poliția a anunțat că accidentul în lanț s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, urmând să stabilească vinovățiile.