Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost achitat, joi, de Curtea de Apel Constanța în dosarul în care este judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene.
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea Supremă.
Achitarea a fost pronunțată de Cristian Deliorga, numit recent de PSD judecător la Curtea Constituțională, notează g4media.ro.
Prima reacție a lui Teodosie face referire la o minune care s-a întâmplat astăzi, în Ziua Înălțării Domnului.
„Sărbătoarea Înălțării Domnului aduce tuturor bucuria înălțării unei justiții drepte. Pe fond, s-a demonstrat că toți slujitorii Domnului și ceilalți inculpați au fost târâți pe nedrept într-un proces. Pentru aceasta nu condamnăm pe nimeni, ci ne rugăm în continuare lui Dumnezeu, iertând pe cei ce au văzut infracțiuni acolo unde nu e cazul. Arhiepiscopia Tomisului mulțumește Curții de Apel pentru că a săvârșit o judecată dreaptă și nu s-a lăsat influențată de presiunile exterioare actului de justiție. Avem încrederea că Înalta Curte va păstra această sentință de achitare a tuturor celor din dosarul Nazarcea.”, transmite Arhiepiscopia Tomisului.
Înalt Prea SfinţitulTeodosiea mai fost vizat într-un dosar penal, pentru mărturie mincinoasă şi inducere în eroare a organelor judiciare.