Asociaţia Elevilor din Constanţa: „Ne exprimăm susţinerea faţă de revendicările profesorilor”/ „Batjocura politicienilor cu privire la educaţie să înceteze de urgenţă”

Publicat: 04 06. 2023, 16:29
Actualizat: 04 06. 2023, 17:20
Ilustrație dintr-o instituție de învățământ din București, în timpul grevei generale organizate în sistemul educațional de stat, 22 mai 2023. Inquam Photos / Octav Ganea

Elevii continuă solidarizarea cu profesorii care se vor afla într-o nouă săptămână de grevă generală. Asociaţia Elevilor din Constanţa transmite că susţine în integralitate revendicările profesorilor şi demersurile de continuare a grevei.

Mesaj de susținere pentru greva profesorilor, transmis de elevi

“Ne exprimăm susţinerea integrală faţă de revendicările lor şi de orice demers civic, inclusiv grevă, care are ca scop asigurarea finanţării corespunzătoare educaţiei. Suntem solidari cu profesorii noştri şi condamnăm ferm batjocura Guvernului faţă de educaţie din ultimii ani. Lupta pentru educaţie de calitate aparţine întregii societăţi, iar în acest sens facem apel la toţi actorii implicaţi: elevi, părinţi, profesori, să se unească în lupta pentru acest ideal. Este prilejul să solicităm cu toţii o finanţare adecvată a învăţământului, din perspectiva salariilor şi nu numai”, se menţionează într-un comunicat de presă transmis de către Asociaţia Elevilor din Constanţa.

Potrivit comunicatului menţionat, „greva nu mai este doar bătălia profesorilor, ci şi a elevilor”.

Asociaţia Elevilor din Constanţa arată că solicită şi:

– Renunţarea la proiectul România Educată, având în vedere neconstituţionalitatea noilor legi ale educaţiei şi lipsa unei reforme reale ale educaţiei;

– Creşterea finanţării educaţiei până la echivalentul a 6% din PIB;

– Demiterea ministrului educaţiei Ligia Deca pentru tăierea transportului elevilor, discriminarea elevilor constatată de CNCD şi obţinerea unui buget jalnic pentru educaţie;

– Reformarea planurilor de învăţământ în concordanţa cu recomandările internaţionale din domeniu, prin creşterea procentului de curricumul la decizia elevului din oferta şcolii;

– Revizuirea programelor şcolare şi adaptarea educaţiei la revoluţia digitală şi inteligenţa artificială;

– Asigurarea transportului judeţean gratuit al elevilor, fără restricţii şi plafoane, respectând prevederile Regulamentului 1370 /2007 şi ale Legii nr. 92/2007;

– Mărirea burselor elevilor, raportat la salariul minim brut pe economie;

– Asigurarea unei mese calde pentru toţi elevii.

„Solicităm ca batjocura politicienilor cu privire la educaţie să înceteze de urgenţă !”, se mai menţionează în comunicatul Asociaţiei Elevilor din Constanţa.