Asociația ”Părinţi pentru Ora de Religie”: Disciplina educaţie pentru sănătate, în măsura în care aceasta îşi propune să includă educaţie sexuală, să rămână opţională, după modelul orei de religie

Asociația ”Părinţi pentru Ora de Religie”: Disciplina educaţie pentru sănătate, în măsura în care aceasta îşi propune să includă educaţie sexuală, să rămână opţională, după modelul orei de religie
Foto: radiounirea.ro

Asociaţia ”Părinţi pentru Ora de Religie” a transmis Președinției un punct de vedere prin care solicită ca ”disciplina educaţie pentru sănătate, în măsura în care aceasta îşi propune să includă educaţie sexuală, să rămână opţională, după modelul orei de religie”.

Mesajul a fost înaintat la o săptămână de la organizarea, la Cotroceni, a dezbaterii „Educaţie pentru sănătate”, la care au participat şi reprezentanţii acestei asociații.

În cadrul dezbaterii, Ministrul Muncii, Claudia-Ana Costea,  a declarat că autoritățile trebuie să deruleze programe de educație pentru viață, inclusiv de educaţie sexuală, dat fiind că, potrivit unor statistici, jumătate dintre tinerii activi sexual care au parteneri stabili nu utilizează mijloace contraceptive.

Reprezentații APOR susțin că trebuie făcută o distincție între educaţia pentru sănătate şi educaţia sexuală, ”promovată insistent în ultimii ani de unele curente şi organizaţii cu tentă ideologică”. Ei sunt de părere că ar trebui să se discute despre ”educaţie pentru viaţa de familie”, şi nu despre ”educaţie sexuală”.

”Dorim să oferim copiilor noştri o educatie axată pe promovarea unor relaţii personale, profunde, care să încurajeze şi să pregătească viitorii adulţi în vederea vieţii de familie, mai ales în contextul în care România trece printr-o criză demografică de o gravitate deosebită, considerate risc la adresa siguranţei naţionale. În acelaşi timp, respingem modelul educaţiei sexuale comprehensive, hedoniste, cu accent pe explicarea mecanicii actului sexual şi a mijloacelor de protejare contra sarcinii şi care exclude moralitatea din intimitate. Din experienţa altor ţări, acest model s-a dovedit falimentar ca rezultate şi a generat conflicte acute între unele comunităţi şi autoritatea de stat. Replicarea sa în România ar fi o gravă eroare”,  se arată în mesajul APOR adresat președinției.

Asociația susține că rolul formator principal al caracterului copiilor trebuie să-l aibă familia, la fel ca până acum, mai ales în problemele atât de importante precum viaţa intimă. Părinții, consideră APOR, sunt cei care au dreptul, dar și datoria de a se îngriji de dezvoltarea, educaţia şi pregătirea profesională a copiilor, potrivit propriilor lor convingeri.

”Având în vedere că perspectivele grupurilor sociale asupra sexualităţii sunt foarte diferite şi ireductibile, solicităm ca disciplina educaţie pentru sănătate, în măsura în care aceasta îşi propune să includă educaţie sexuală să rămână opţională, după modelul orei de religie. Este singura cale democratică de a rezolva solicitările legitime legate de acest subiect”, mai transmite Asociația ”Părinţi pentru Ora de Religie”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`