ASPA: 187 de câini au fost eutanasiaţi în Bucureşti începând de miercuri

Publicat: 20 02. 2014, 16:42

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor a anunțat că 187 de câini fără stăpân din adăposturile Primăriei Capitalei au fost eutanasiaţi începând de miercuri.

Animalele au avut peste 100 de zile de la prinderea lor, a anunţat joi Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

„Ieri şi azi au fost eutanasiaţi 187 de câini fără stăpân, care aveau mai mult de 100 de zile de stat în adăposturi. Potrivit legii, câinii sunt ţinuţi 14 zile pentru revendicare sau adopţie, iar după expirarea acestui termen, pot fi eutanasuaţi. Prelungirea trebuie să fie justificată. Curtea de Conturi va cere socoteală pentru cheltuielile făcute de administraţie pentru fiecare animal ţinut în plus peste termenul de 14 zile”, a spus Răzvan Băncescu pentru Mediafax.

Potrivit lui Băncescu, în adăposturile municipalităţii sunt, în acest moment, peste 1.000 de câini care au depăşit termenul de 14 zile.

„Gândiţi-vă că am avut săptămâna trecută 35-40 de adopţii şi zile în care nu a fost adoptat niciun câine, în raport cu un minim de 90 de câini pe care autoritatea îi prinde într-o zi”, a mai spus Băncescu.