Autopsia lui Luca Călinescu: Nu consumase droguri sau alcool. Tânărul va fi înmormântat în Cimitirul Cernica
Potrivit rezultatelor autopsiei efectuate de legiștii cehi, a rezultat că Luca Călinescu, fiul cel mic al actorului Florin Călinescu, nu consumase alcool sau droguri înainte de a se sinucide, scrie Evenimentul Zilei.
Astfel, singura motivație a gestului său tragic ar fi aceea a unei depresii.
Primele semne au apărut la 17 ani, după moartea mamei sale. Tânărul a început atunci să facă tratamente cu antidepresive.
În plus, potrivit sursei citate, Luca avea o iubită în Timișoara, cu care nu se mai înțelegea foarte bine.
Trupul neînsuflețit al tânărului este adus miercuri în București și va fi înmormântat la sfârșitul săptămânii, la cavoul familiei din Cimitirul Cernica.