Avertisment al salvamontiștilor: Zăpadă de 5-10 centimetri în Parâng şi Retezat
Salvamontiştii din judeţul Hunedoara avertizează cu privire la depunerea unui strat gros de zăpadă în masivele Retezat şi Parâng, la altitudini de peste 1.600 de metri. Turiștii care intenționează să desfășoare drumeții în zonă sunt avertizați astfel, că stratul de zăpadă ajunge până la 10 cm, după ce a nins abundent.
„S-a depus un strat de zăpadă considerabil, de 5 până la 10 centimetri. Le recomandăm turiştilor să abordeze traseele cu precauţie sau chiar să-şi anuleze, pe cât posibil, turele pe munte, în următoarele zile şi la sfârşitul de săptămână. Zăpada este proaspătă, înşelătoare, depusă peste bolovanii care abia au fost descoperiţi”, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, potrivit Agerpres.
În masivele Retezat şi Parâng mai sunt încă porţiuni în care stratul de zăpadă are o grosime destul de mare, deşi ne aflăm la începutul verii.
Echipele Salvamont se află cantonate în toate staţiunile montane ale judeţului, turiştii fiind sfătuiţi să anunţe orice intenţie de a pleca pe trasee, din zona cabanelor.