Avertismentul medicilor ieșeni: ”Observăm o degradare într-un timp foarte scurt a pacienţilor”
Medicii ieșeni semnalează faptul că acum pacienții suferă o degradare a stării de sănătate într-un timp foarte scurt.
„Ceea ce am observat în ultima perioadă este o modificare a virusului din punctul de vedere al simptomatologiei, şi anume o degradare într-un timp foarte scurt a pacienţilor”, susține dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, citat de Ziarul de Iași.
„Ceea ce ne-a adus acest val 4 este proporţia de cazuri grave, care este mult mai mare, iar modalitatea în care evoluează de la debutul bolii, către agravare este mult mai rapidă. Dacă, în general, se întâmpla în a 8-a zi de boală , acum ne trezim cu aceste agrăvări în a 4-a sau a 5-a zi de boală. (…) Nu pot să spun că este vorba de o nouă tulpină, pentru că, aici, microbiologii, imunologii care studiază aceste aspecte îşi vor spune cuvântul.
Dar, în ceea ce priveşte gravitatea cazurilor, ca noutate, noi putem spune da. În acelaşi timp, vorbind cu ai noştri colegi din state europene, constatăm că la ei, care au o rată de vaccinare de trei ori mai mare decât la noi, nu există aceste cazuri grave, nu se aglomerează spitalele şi ATI”, a spus Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU al Spitalului Clinic de Urgenţă “Sfântul Spiridon”.
Luni, la Iaşi, s-au raportat 336 de noi cazuri, iar municipiul se aproapie de o rată de 13 la mia de locuitori.