Avocatul care i-a reprezentat pe Dan Şova, Paul Lambrino și Ovidiu Tender a fost împuşcat la vânătoare
Veronel Rădulescu, cunoscut avocat care i-a reprezentat, printre alții, pe Dan Şova, Paul Lambrino sau Ovidiu Tender, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, după ce a fost împușcat în umăr la vânătoare, informează Mediafax, care citează mai multe surse.
El se afla la o partidă de vânătoare pe un fond din comuna Osica de Sus, judeţul Olt, și a fost rănit după ce unuia dintre vânători i s-a descărcat accidental arma.
”Este vorba despre descărcare accidentală a armei, în urma căreia un bărbat, în vârstă de 56 de ani, cu domiciliul în judeţul Vâlcea, a fost împuşcat în umărul drept. La faţa locului s-au deplasat colegii de la Biroul de Arme, Explozivi şi substanţe periculoase pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul şef Claudia Radu.
La sosirea echipajului SMURD, Veronel Rădulescu era conștient și cooperant.
„În jurul orei 15.00, elicopterul SMURD Craiova a preluat, de pe stadionul din Osica de Sus, un pacient, conştient, cooperant, cu plagă împuşcată la umărul drept. Până în apropierea subunităţii de la Osica, bărbatul a fost adus cu un autoturism particular. Apoi, a fost preluat şi asistat de SMURD Osica. Pacientul a fost transportat la UPU Craiova”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.