B1 TV difuzează, duminică, un documentar-eveniment despre viaţa Reginei Marii Britanii: „Regina Elisabeta si premierii ei”
Cu ocazia împlinirii a 70 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a, postul B1 TV propune un film deosebit despre viața acesteia. Documentarul „Regina Elisabeta si premierii ei” prezintă povestea fascinanță a domniei Elisabetei a II-a, văzută prin prisma relației acesteia cu cei 14 premieri britanici pe care i-a condus, ca suveran.
Winston Churchill a fost primul șef al executivului Marii Britanii care a colaborat cu Elisabeta a II-a, într-o perioadă în care alți viitori premieri, precum Tony Blair sau Boris Johnson, încă nu se născuseră.
Desigur, relația cu Margaret Thatcher este prezentată pe larg în acest film, dar și cu alți premieri importanți, precum John Major, Tony Blair, Gordon Brown, David Cameron, Theresa May sau Boris Johnson. În ultimii 70 de ani, Regina a avut peste 3500 de audiențe cu premierii Marii Britanii.
Evenimentele ce i-au marcat viaţa Reginei
Subiectele care au marcat monarhia britanică în ultimele decenii se regăsesc în acest film: moartea Prințesei Diana, nunta Prințului William, scandalul din jurul căsătoriei lui Harry cu Meghan, pandemia Covid-19, dar și decesul Prințului Philip. Telespectatorii vor avea ocazia de a vedea imagini inedite cu familia regală britanică.
Documentarul „Regina Elisabeta si premierii ei” va fi difuzat de postul B1 TV, duminică, ora 15:45.