Bacău: Trei persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier
Trei persoane au fost rănite, miercuri, în municipiul Bacău, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, în urma tamponării violente cu un alt vehicul, informează Mediafax.
Printre răniți se află și un copil în vârstă de nouă ani. Accidentul a avut loc la intersecţia străzilor Mărăşti şi Bucegi și a fost cauzat de neacordarea priorității de către unul dintre șoferii implicați.
„Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului autoturismului care circula regulamentar, o femeie de 39 de ani, precum şi a unui copil de nouă ani, aflat în aceeaşi maşină. De asemenea, o pasageră din în primul autoturism a suferit vătămări corporale, toate cele trei victime ale accidentului fiind transportate la Spitalul Judeţean Bacău”, a declarat responsabilul mass-media din cadrul IPJ Bacău, Irina Năforniţă.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal șoferului vinovat pentru vătămare corporală din culpă.