Băiat de 18 ani dispărut după ce a plecat din Thailanda. Familia nu știe nimic de el de 3 zile

Publicat: 28 05. 2025, 14:00
Sursa foto: Freepik.com

Un român de 18 ani, din Gorj, este dat dispărut, după ce a plecat din Thailanda spre Portugalia, cu avionul. De trei zile familia nu mai știe nimic de el, nu a puttu fi contactat telefonic, nici pe rețelele de socializare.

Sora lui a alertat autoritățile

Tânărul din comuna Glogova, județul Gorj, este dat dispărut de către sora lui mai mare, care a încercat timp de două zile să îl contacteze, dar fratele ei nu a răspuns, conform observatornews.

„La data de 27 mai 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi de o femeie, de 21 de ani, din comuna Glogova, judeţul Gorj, cu privire la faptul că, fratele său, Traian Robert Alexandru, în vârstă de 18 ani, cu acelaşi domiciliu, la data de 25.05.2025 ar fi plecat din Thailanda cu avionul spre Lisabona, iar din acel moment, membrii familiei sale nu au mai putut lua legătura cu acesta, având telefonul închis şi fiind inactiv pe reţelele de socializare”, anunţă Poliţia judeţeană Gorj.

Băiatul a muncit în Thailanda și urma să se întoarcă în Europa.

Autoritățile române au prezentat semnalmentele băiatului: înălțimea de 1,65, greutate de circa 50 de kilograme, ten alb, păr șaten, tuns scurt, față ovală, ochi căprui și o cicatrice posoperatorie în zona genunchiului stâng.

Polițiștii roagă cetățenii să sune la numărul 112 sau să meargă la cea mai apropiată secție de poliție dacă au informații despre băiat.