București: Un bărbat a fost reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. Și-a urmărit și amenințat fosta iubită
Un bărbat din Capitală, care și-a urmărit și amenințat fosta iubită, deși aceasta avea un ordin de restricție împotriva sa, a fost reținut, joi seară, de polițiști, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Capitalei.
Ordinul de restricție fusese emis cu câteva ore înainte de incident.
„Joi, în jurul orei 12.00, Secția 14 Poliție a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că a fost urmărită și amenințată de fostul concubin, în timp ce se afla pe stradă, împotriva acestuia existând un ordin de protecție provizoriu, emis de câteva ore”, se arată în comunicatul de presă.
Bărbatul a fost depistat în scurt timp, fiind ulterior reținut de oamenii legii.
„În baza probatoriului administrat, polițiștii de proximitate au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, se mai arată în comunicatul citat.
Cazul este anchetat de Secția 14 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Bărbatul este cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu.