Bârlad: Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața unui tren care se îndrepta spre Galați
Un bărbat din Bârlad s-a aruncat în fața unui tren care părăsise gara din localitate și se îndrepta spre Galați, informează bzv.ro.
Marți dimineața, în jurul oreo 11:30, șeful trenului a sunat la numărul de urgență 112, spunând că trenul a acroșat o persoană se sex masculin.
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Bârlad care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit urmatoarele: trenul Regio 1863 circula din direcția Iași către Galați. La o distanță de aproximativ 1 km de stația CFR Bârlad, o persoana de sex masculin, de aproximativ 65-70 ani, s-a aruncat în fața trenului, după care a fost proiectata lângă liniile de cale ferată. Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul acesteia”, a declarat Mihaela Straub ,purtator de cuvânt al IPJ VASLUI
Potrivit polițiștilor, bărbatul în vârstă de 65-70 de ani, nu avea asupra lui bunuri sau acte persoanale, astfel că identitatea sa a rămas necunoscută.
Cadavrul a fost dus la morga Spitalului Municipal Bârlad, în vederea efectuării autopsiei.
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi efectuează cercetări sub aspectul săvârșitii infracțiunii de ucidere din culpă, precum și stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc accidentul.