Bârlad: Un copil de un an și jumătate, în stare critică după ce a căzut în gol de la etajul trei
Un copil în vârstă de un an și jumătate dn Bârlad a fost transportat în stare critică la spital, după ce, lăsat nesupravegheat, a căzut de la etajul al treilea al unui bloc, informează Mediafax.
Copilul a căzut în gol de la etajul al treilea în timp ce se juca, în urma impactului suferind o fractură de craniu.
Cea care a alertat poliția și ambulanța a fost mama micuțului, femeia aflându-se în stare de șoc.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță, care l-a preluat pe copil și l-a transportat la Spitalul de Urgență Bârlad, unde acesta a fost diagnosticat cu fractură de craniu.
Copilul a fost transferat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.