Băsescu: Mihail Boldea este perfect localizat, însă nu avem niciun interes ca el să fie reținut pe teritoriul unui stat străin

Publicat: 25 03. 2012, 18:23

Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, înaintea plecării la cel de-al doilea summit Summit privind Securitatea Națională, organizat la Seul, că dosarul Mihail Boldea este o „problemă extrem de importantă”, precizând că obiectivul autorităților române este acela de a preveni o eventuală detenție a deputatului pe teritoriul unui stat străin.

Întrebat despre cum evoluează cazul deputatului Mihail Boldea, președintele a declarat: „N-am să vă spun cum a spus Ministrul de Externe, că nu este o problemă importantă. Este o problemă extrem de importantă pentru noi, pentru că e vorba de un cetățean român”.

Declarația președintelui vine după ce sâmbătă, Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, referitor la cazul deputatului Mihail Boldea, că în politica externă există alte chestiuni „mult mai importante decât această situaţie”.

Șeful statului a declarat că Mihail Boldea este „perfect localizat”, precizând însă că autoritățile române nu au „niciun interes” să declanșeze o operațiune de reținere în cazul deputatului, întrucât procesul extrădării ar putea fi îndelungat.

Este perfect localizat, în orice moment se poate declanșa operațiunea de reținere a lui. Însă nu avem niciun interes să se producă o reținere a domnului Boldea, pentru că e în interesul nostru ca un cetățean român care a plecat legal să fie protejat de riscul de a fi arestat de alte state, pus în detenție, și să înceapă lungul proces de trimitere de acte pentru ca un judecător, mai devreme sau mai târziu, în funcție de cum funcționează justiția, să îl extrădeze. Obiectivul nostru este ca domnul Boldea să vină pentru a preveni o detenție pe teritoriul unui stat străin. Și sper să reușim să-l atingem”, a declarat președintele.

În perioada 26 – 27 martie, la Seul, Republica Coreea, președintele Traian Băsescu va participa la cel de-al doilea Summit privind Securitatea Nucleară, la invitaţia omologului sud – coreean, preşedintele Lee Myung-bak.

Deputatul Mihail Boldea a declarat, vineri, pentru cotidianul online Gândul că se află în Congo, că avea deja programată plecarea, și că a comunicat în 16 martie procurorului de caz acest lucru. El a transmis autorităţilor să nu îl caute, pentru că săptămâna viitoare va veni el în ţară.

Traian Băsescu, despre cazul Boldea

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: