Bătaie de joc în biserică! Câțiva tineri au luat în derâdere taina botezului, iar unul dintre ei chiar a urcat pe o masă înfășat ca un bebeluș (VIDEO)
Bătaie de joc într-o biserică din România! Un cameraman amator a suprins imagini scandaloase cu un tânăr de aproape 30 de ani, botezat într-un lăcaş de cult. La slujbă participă şi prietenii tânărului, care fără nicio remuşcare iau în derâdere obiceiul creştinilor, după cum arată B1 TV. Imaginile au fost vizionate şi de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, care susţin că cel mai probabil întreaga scenă a avut loc într-o clipă de neatenţie a preotului care urma să facă slujba.
Scena se petrece într-o biserică din România. Nu este clar încă dacă este un botez sau dacă tinerii fac o glumă din acest obicei. Cert este că în cadru apare la un moment dat și un preot, iar pe fundal se aud rugăciunile dascălilor. Apoi îl vedem pe tânărul în rolul principal urcat pe o masă înfășat ca un bebeluș. Cei prezenți îi aduc chiar și un biberon, iar mai apoi îi pun o căciuliță pe cap.
Imaginile au ajuns şi în vizorul reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române.
”Aceste imagini au fost filmate într-o biserică necunoscută, deci nu se știe unde au fost filmate. Ele nu implică cu nimic pe preot. Nu cred că un preot ar fi putut tolera așa ceva. Cred că s-a profitat de neatenția preotului din biserica respectivă, aceste persoane îndrăznind să caricaturizeze un gest extraordinar, o taină a bisericii care este botezul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Filmarea care iniţial a ajuns pe Facebook a stârnit şi revolta internauţilor.
Bătaie de joc în biserică! Câțiva tineri au luat în derâdere taina botezului
#DIRECT_ONE_du7340#