Bilanț COVID provizoriu: 4.844 cazuri de cazuri noi și 307 decese în ultimele 24 de ore

Publicat: 12 11. 2021, 10:36
Actualizat: 12 11. 2021, 10:41
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Autoritățile anunță că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.844 de cazuri noi de COVID-19. Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 12 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 4.844 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 307 decese dintre care 21 anterioare.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 16.588. Dintre acestea, 1.772 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 286 sunt minori, 262 fiind internați în secții și 24 la ATI.

Nu există niciun pat liber în secțiile ATI COVID din țară

În spitalele din România, nu mai există paturi libere la ATI, au anunțat joi reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.

În București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 171 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.