Bombă, la propriu, la Combinatul Siderurgic Liberty din Galaţi! Ce au găsit îngropat în pământ i-a speriat şi pe pirotehnişti
Un proiectil din Al Doilea Război Mondial a fost găsit la baza de fier vechi a combinatului siderurgic LIBERTY din Galaţi. Obiectul a fost luat de pirotehnişti şi a fost transportat la baza Protecţiei Civile Galaţi, pentru a fi neutralizat.
Pirotehniştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului. Au izolat zona şi au ridicat obiectul metalic după ce s-au asigurat că nu este pericol de explozie. În timpul operaţiunii, activitatea la depozitul de fier vechi a fost suspendată. Proiectul exploziv de 100 de mm este din al Doilea Război Mondial şi nu se ştie cum a ajuns în baza combinatului siderurgic.
Nu este pentru prima dată când un astfel de proiectil a fost găsit în preajma combinatului gălăţean. Altul a fost descoperit la halda de zgură a combinatului.