BOMBĂ: Rectorul Academiei de Poliţie ANCHETAT în urma unor acuzații de HĂRȚUIRE sexuală! Corpul de Control al MAI, sesizat din oficiu

Publicat: 12 01. 2018, 15:32

Membrii Corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne au descins, vineri, la sediul Academiei de Poliție Alexandra Ioan Cuza, demarând o anchetă care îl vizează chiar pe rectorul Academiei de Poliție, Daniel Torje, scrie Agerpres.

Totul a pornit după ce au apărut informații conform cărora anul trecut Torje a fost acuzat de hărțuire sexuală, iar ulterior dosarul a fost mușamalizat de subalternii săi. Conform Incisiv de Prahova, Torje a fost acuzat de hărțuire sexuală de o studentă la Drept în Anul III, căreia ofițerul i-ar fi cerut favoruri sexuale pentru a o promova la un examen.

Au apărut inclusiv informații conform cărora prietenul fetei, student în Anul IV, a mers peste Torje pentru a-i cere explicații și a vrut să-l bată pe acesta, dar rectorul Academiei de Poliție a reușit să se baricadeze în birou.

Corpul de control al MAI urmează să decidă acum dacă întreaga poveste este reală, dar și dacă într-adevăr dacă a existat un dosar mușamalizat de subalternii lui Torje.