Brăila: Un copil de 10 ani a murit după ce un zid s-a prăbușit peste el

Publicat: 20 05. 2013, 23:18

Un copil de 10 ani din Brăila a murit la spital după ce un zid de beton de 2 metri s-a prăbușit peste el.

Zidul, vechi de 20 de ani, se afla în curtea interioară a blocului în care locuia copilul, scrie Evenimentul Zilei.

Băiatul nesupravegheat s-a cățărat în curtea blocului pe zidul dărăpănat, care a cedat, mai multe bucăți de BCA căzând peste el.

Acesta a fost transportat de urgență la Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, însă a murit după câteva ore de la internare. 

Polițiștii cercetează circumstanțele în care s-a produs incidentul.