Braşov: Adolescent arestat după ce ar fi incendiat o mașină pentru o provocare în online
Un adolescent în vârstă de 15 ani, din municipiul Braşov, a fost arest preventiv, fiind bănuit că ar fi incendiat o maşină pentru o provocare în mediul online. Polițiștii deja au făcut o percheziție în acest caz, ridicând mai multe probe.
Adolescent arestat pentru că ar fi incendiat o maşină
„Au fost desfăşurate activităţi ample de documentare şi cercetare, fiind stabilite mai multe ipoteze coroborate cu datele din anchetă, stabilindu-se faptul că, fapta a fost săvârşită ca urmare a unor provocări din mediul online, fără a exista vreo legătură cu persoana vătămată”, a transmis IPJ Braşov.
Poliția Brașov a mai anunțat că deja s-au făcut percheziții: „Astfel, la data de 14 februarie, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi ale Serviciului Criminalistic, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în cadrul căruia au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă relevante pentru cauză”.
Adolescentul a fost inițial reţinut pentru 24 de ore, apoi instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru infracţiunea de distrugere.