“Cam așa am înțeles eu romantismul!”. Mascații, pețitori la o cerere în căsătorie. Cum a înlocuit un viitor mire un moment siropos cu o adevărată scenă ca în filme
Un tânăr brașovean a vrut să-și ceră iubita în căsătorie, însă modul ales sigur o va face pe viitoarea mireasă să nu uite vreodată momentul.
Pentru că florile și peisajele romantice i s-au părut vechi, tânărul a apelat la mascați pentru surpriză.
În timp ce cei doi viitori miri se aflau în mașină, autovehiculul a fost tras pe dreapta de câțiva mascați.
Unul dintre aceștia a pus-o la pământ pe fată, întrebându-o dacă știe ce are iubitul ei în portbagaj.
Aceasta, extrem de sperită, a spus că nu știe, moment în care mascații au dus-o la în spatele mașinii, acolo unde o aștepta Vlad cu inelul de logodnă.
Așa cum era firesc, Alexandra a fost tare speriată, abia reușind să-i răspundă iubitului mult așteptatul “Da”.
Clipul cu momentul cererii inedite în căsătorie a fost postat de Alexandru Lungu pe contul său de Facebook, acesta devenind viral în mediul online.