Bucureștenii ar putea să aibă încă un Centru Vechi. Este vorba despre un proiect al Primăriei Sectorului 2 ce presupune tranformarea zonei de peste drum de Centrul Istoric într-un nou punct turistic al Bucureștiului.
Autoritățile promit că vor fi amenajate mai multe spații verzi, piste de biciclete și piațete.
În prezent, Primăria Sectorului 2 poartă discuții cu Primăria Sectorului 3 pentru dezvoltarea unui nou „Centru Vechi”, peste drum de cel actual. Zona ar viza, în primul rând, străzile Hristo Botev, Calea Călărașilor, Sfântul Ștefan și bulevardul Carol. Se dorește creșterea spațiilor pietonale de trei ori și a zonelor verzi de cinci ori.
Mare parte dintre străzile sufocate în prezent de mașini vor fi transformate în spații pietonale după ce vor fi construite noi parcări.
De asemenea, în locul mașinilor parcate și pe o parte și pe alta a străzilor, ar trebuie să apară o zonă pietonală, plină de verdeață. Piațetele gândite în proiect vor fi construite lângă Biserica Sfinților, dar și pe străzile Sfântul Ștefan și Mântuleasa.
„Scopul studiului făcut de Banca Mondială a fost să ne dea o direcție și niste principii de intervenție în aceste zone. Ar fi vorba de a crește spațiul pietonal, nu de a desființa total traficul auto. Este una din intenții, să creăm zone unde se pot realiza terase”, a transmis Andrei Panaitescu, consilier local Sector 2, initiator proiect, potrivit Digi24.
– „Ar fi excelent. Este o zonă frumoasă, bine poziționată. Dar ce facem cu atâtea mașini? Unde le parcăm?”
– „E o zonă pietonală necesară, e plin de mașini aici. Iar spațiile verzi sunt împrejmuite cu gard, ceea ce nu le face deschise. Cu mașinile o sa fie probleme, dar dacă deschizi măcar spațiile, se mai aerisește zona”.
– „Mai bine să fie zonă liniștită. Nu o să aibă clienți ăștia aici, pentru că sunt numai oameni bătrâni”.
– „Noi mai avem o vârstă, dar tineretul vine cu zgomot și cu muzică de asta electronică care pe noi nu prea ne interesează și ne deranjează”.
„Începem să lucrăm pe această viziune începând cu anul viitor, deci cu 2023. E de spus că proiectul crește numărul de locuri de parcare cu mai mult de 100% pentru că le sistematizează. Însă, vom scădea suprafața de spațiu carosabil”, a declarat Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2.