Capitala va avea un nou Centru Vechi, care va începe de pe străzile „Negustori” și „Plantelor”. Acesta va fi situat geografic vizavi de actualul Centru Vechi. Cele două străzi vor fi reconfigurate urbanistic pentru crearea unui spațiu pietonal mai mare.
Chiar dacă circulația auto se va menține în continuare pe aceste străzi, ele vor fi reamenajate pentru a oferi „mai mult spațiu verde și spațiu pietonal”.
De asemenea, va fi refăcută și piațeta care le unește și se intersectează cu „Mântuleasa”, o stradă cuprinsă în planul de reașezare urbanistică a întregii zone istorie a Bucureștiului de pe partea dreaptă a Bulevardului I.C.Brătianu.
Prima etapă a lucrărilor de reamenajare va fi finalizată când va fi cuprinsă întreaga zonă de la Piața Sf. Ștefan către Centru.
„Aceasta va fi reamenajată ca un open space, cu mai mult spațiu verde, cu mai mult spațiu pietonal, astfel încât să încurajăm micul business, să încurajăm turismul și să ne dorim să ne plimbăm cu toții prin această zonă”, a anunțat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.
Acest concept a început de la un studiu de regenerare urbană realizat de Banca Mondială pentru Primăria Sectorului 2 și presupune reorganizarea întregului areal cuprins între: Str. Hristo Botev, Calea Călărași, Str. Sf. Ștefan și Bulevardul Carol I (zona ce se poate vedea în ilustrația articolului).
Proiectul vizează soluții de pavaje cu piatră naturală și asfalt pentru suprafețele destinate traficului auto, mobiliar urban prefabricat built-in, bolarzi prefabricați și de reconfigurare a piațetelor, potrivit G4Media.ro.
Străzile Negustori și Plantelor sunt reconfigurate cu amenajarea locurilor de parcare în lungul sensului de circulație.
Urmează reconfigurarea străzilor rcului și Cercului, la avizare Ion Luca Caragiale (tronson 1). Actualizare documentație (DALI) Italiana, Thomas Masaryk. Documentații în lucru, străzile: Toamnei, Logofat Luca Stroici, Corbeni, Ion Luca Caragiale (tronson 2), Silvestru, Franzelarilor, Speranței, Spătarului, Termopile, Mila Rastilslav Stefanik.
Primăria Sectorului 2 încearcă să deschidă și să închidă cât mai multe șantiere în următoarele 6 luni, în funcție de avize. In acest moment intenția este de a organiza cât mai bine spațiul public și de a crește suprafețele pietonale și calitatea spațiului public.
Piațetele din Noul Centru Vechi vor fi realizate cu zone pietonale mai prietenoase și mai generoase (Italiana / Romano și Plantelor / Negustori).
Spiritul din studiul de regenerare pentru Noul Centru Vechi va fi extins în zona interioară a arcului de cerc realizat de bulevardele Stefan cel Mare / Mihai Bravu si centru.
Primăria Sectorului 2 va cere, pe cât posibil, Comisiei Tehnice de Circulație sensuri unice pentru a putea avea și locuri de parcare, potrivit sursei citate.
Termenul pentru realizarea Noul Centru Vechi, respectiv reabilitarea întregii zone istorice extinse și aflate în inelul Ștefan cel Mare/ Mihai Bravu va fi de aproximativ 5 ani.