Un tânăr din județul Dolj a încercat să vândă un kilogram de canabis, în orașul Băilești. El a fost reținut de procurorii din cadrul DIICOT Craiova și urmează să fie prezentat instanței pentru arestare.
Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să obțină un preț de 47.000 de lei pentru droguri. Canabisul este încadrat, conform reglementărilor în vigoare, în categoria substanțelor interzise de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, tânărul este cercetat pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc.
Bărbatul a fost reținut de procurorii DIICOT Craiova care au solicitat și un mandat de percheziție pentru locuința sa. Acasă la tânăr au mai fost descoperite, la percheziție, mai multe mijloace de probă între care și două grindere și o altă cantitate de canabis.
„Cel în cauză a fost prins în flagrant delict, în oraşul Băileşti, în timp ce ar fi comercializat peste un kilogram de canabis (drog de risc), pentru 47.000 de lei. Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie la locuinţa acestuia, unde au fost descoperite şi ridicate două grindere, canabis, precum şi alte mijloace de probă”, se arată în comunicatul de presă.
În acest context, procurorii au deschis un dosar penal și au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj. Tânărul a fost prezentat la instanță cu propunere de arestare preventivă.
În acest caz, cercetările sunt realizate de polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova. Aceștia sunt coordonați de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.
În operațiunea din orașul Băilești au fost implicați și jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
În acest context, amintim că în weekend, un șofer român de 26 de ani a fost arestat în Franța pentru trafic de droguri. El a fost prins la un punct de taxare, Saint-Jean-de-Védas, lângă Montpellier, cu o cantitate de 33,5 kg de canabis și 2,4 kg de cocaină, potrivit Midilibre.fr. Substanțele interzise erau ascunse în duba pe care acesta o conducea și care aparținea surorii sale.
Marius-Stefan C., șofer profesionist de camion, a recunoscut, în fața instanței franceze că a făcut trafic cu canabis. El a spus că a ridicat drogurile, fără să știe de cocaină, de lângă Barcelona, dintr-o parcare.
El a spus, în apărarea sa, că a acceptat transportul pentru 5.000 de euro. Banii intenționa să-i folosească pentru a plăti tratamentul fiului său, bolnav, din București.
Marius-Stefan C. a fost arestat și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani. În plus a primit o amendă vamală de 154.000 de euro, iar vehiculul a fost confiscat.