Carmen Dan: Nu mi-am pus niciun moment problema că aș putea fi subiectul unor interceptări în spațiul meu privat (VIDEO)
Ministrul de Interne Carmen Dan a chemat poliția după ce a descoperit un aparat de înregistrare ascuns în apartamentul său din București.
Carmen Dan: Nu mi-am pus niciun moment problema că aș putea fi subiectul unor interceptări în spațiul meu privat
#DIRECT_ONE_44jcem#
Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, Carmen Dan a declarat că nu și-a pus niciodată problema că ar putea fi interceptată în spațiul privat și că nici nu știe să aibă vreo calitate în vreun dosar, astfel încât se existe un mandat de interceptare pe numele său.
”Nu știu să am vreun mandat, nu știu să am vreo calitate în vreun dosar. Presupun că dacă aș avea vreo calitate, aș fi anunțată.
În locuința mea am găsit un dispozitiv care se pare e un dispozitiv de înregistrare audio. Am sesizat instituția competentă să facă cercetările necesare pentru violare de domiciliu și violare de viață privată.
Acest apartament nu avea sistem de alarmă, l-am închiriat când eram ministru. Am căutat un apartament în care să pot locui”, a declarat ministrul de Interne.
Întrebată dacă a verificat dacă nu erau deja instalate astfel de dispozitive înainte de a se muta, Carmen Dan a răspuns: ”Nu mi-am pus niciun moment problema că aș putea fi subiectul unor interceptări în spațiul meu privat așa cum nu m-am gândit că este necesar să am o întreagă armată pe lângă mine să mă protejeze dacă sunt ministru de Interne.
Am considerat că este firesc să mă comport ca un cetățean normal. Nu m-am simțit în niciun moment avertizată.
Mi-am luat măsurile necesare ca ministru, fără să exagerez. În spațiul meu privat nu m-am gândit că ar fi sustenabilă o astfel de interceptare, mai ales ca eu sunt plecată de dimineață până seara la minister și acasă nu port discuții care ar avea un caracter interesant”.