Carmen Iohannis, uimită pentru că din echipele de Salvamont fac parte și femei

Publicat: 16 10. 2016, 19:06
foto: stiripesurse.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a vizitat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, stațiunea Parâng. Vizita celor doi a fost apreciată atât de salvamontiști, cât și de proprietarul cabanei unde a fost cazat cuplul prezidențial, potrivit stiripesurse.ro.

"Mi s-a părut o vizită normală, ca vizita unui turist, a unui om de munte, simplă. Este un om foarte deschis, normal, a vorbit cu toată lumea, nu a refuzat pe nimeni", a declarat șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

El a spus că șeful statului și soția sa s-au întâlnit pe munte și cu o echipă a Salvamont care efectua o patrulare obișnuită, pe creastă.

"Doamna Iohannis s-a arătat foarte impresionată că avem și fete la Salvamont, a felicitat-o și ne-a spus să avem grijă de colega noastră", a declarat Bodean.

Cei doi s-au oprit și la una dintre cabanele din stațiunea Parâng, prezența sa luându-i prin surprindere pe proprietari.

"Este un om care iubește muntele și faptul că a venit în Parâng este un lucru bun pentru noi toți, pentru turismul din zonă", a declarat proprietarul cabanei, Răzvan Marica.