Cât costă biletele la finala Eurovision, care va avea loc în luna mai, la Liverpool

Cât costă biletele la finala Eurovision, care va avea loc în luna mai, la Liverpool
Eurovision 2022 a fost câștigat de Kalush Orchestra din Ucraina, cu piesa „Stefania”, dar ediția din 2023 va fi organizată în numele ucrainenilor de Marea Britanie, la Liverpool. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Marco Piovanotto

Ucraina a fost marea câștigătoare a Eurovision 2022, însă ediția din acest an va avea loc în Anglia, ocupanta locului secund.

Evenimentul se va desfășura la Liverpool, iar organizatorii au anunțat că se vor pune în vânzare biletele pentru semifinale și marea finala.

Tichetele pentru evenimentul din mai vor putea fi procurate începând cu 7 martie, potrivit BBC.

Cât costă să participi la Eurovision anul acesta

Fanii care vor vrea să vadă live evenimentul de anul acesta pot participa la nouă spectacole: două semifinale, marea finală și șase repetiții generale.

Organizatorii au anunțat că prețurile variază între 90 lire sterline şi 290 de lire sterline pentru semifinale  şi între 160 și 380 de lire sterline pentru finala live.

Biletele vor fi disponibile începând cu data de 7 martie, de la ora 12.00 GMT.

La ediția din acest an vor participa 37 de țari. Ucraina, în calitate de câștigătoare en-titre, alături de Franţa, Germania, Italia, Spania şi Regatul Unit, sunt deja calificate în marea finală din 13 mai.

Cele două semifinale vor avea loc pe 9 şi 11 mai.

România va intra în concurs în prima parte a celei de-a doua semifinale, pe 11 mai, iar Theodor Andrei va fi cel care ne va reprezenta cu piesa „D.G.T (Off an on)”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`