Regele Charles al III-lea are un loc din România pe care îl îndrăgește foarte mult. Este vorba despre satul Viscri, unde are și el o proprietate. Satul a atras foarte mulți turiști, chiar și personalități prin autenticitatea și frumusețea sa, fapt care a dus la scumpirea locuințelor.
O casă a fost scoasă la vânzare în Viscri, având o suprafață de 1.750 de metri pătrați și două corpuri. Primul a fost construit în 2018 și are 49 de metri pătrați, iar al doilea este mai mare, doar că este mai vechi, fiind renovat de două ori. Clădirea are o cameră de 100 de metri pătrați care pot fi compartimentată după preferințele proprietarului. Casa costă 195.000 de euro, scrie observatornews.
„Această proprietate se poate transforma într-o casă de vacanță, în restaurant sau într-o pensiune”, a spus reprezentantul agenției.
Proprietarea are apă, curent, canalizare și o centrală pe lemne într-unul dintre corpuri.
Satul Viscri este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind cel mai renumit sat din România care atrage an de an foarte mulți turiști. Localitatea a devenit atât de cunoscută după ce regale Charles a cumpărat o proprietarea în acest sat, în anul 1996.