Cătălin Striblea: Iohannis a contestat un articol al PNL din Codul Silvic, dar nu a invocat nicio secundă celelalte probleme uriașe pe care PNL le-a ridicat. În România se face politică bizar

Publicat: 15 05. 2015, 22:56

În cadrul emisiunii Ultimul Cuvânt, de pe B1 TV, de joi seara, deputatul PNL Stelian Dolha a explicat pe larg că el este cel care a scris articolul cu cota de 30 la sută pentru companiile care taie lemn, din Codul Silvic.

Moderatorul emisiunii, Cătălin Striblea, susține că președintele Iohannia a contestat exact acest articol al unuia dintre liberali, trimițând astfel legea înapoi în Parlament.

Așa că domnul Iohannis a respins legea pentru un articol al propriului partid, dar nu a invocat nicio secundă celelalte probleme uriașe pe care PNL le-a ridicat în legătură cu acest Cod. Deputatul Dolha spune că nu a existat o comunicare între PNL și președinție pe această temă.

Ceea ce mă face să revin la cuvântul zilei: în România se face politică bizar. Valabil și pentru Victor Ponta care  a deschis un scandal fără să bage seama și la povestea cu Adam și Hrebenciuc. Premierul are de dat un răspuns rapid și clar la această chestiune care pune asupra PSD aceleași mari semne de întrebare pe care el le-a pus PNL. Am așa un sentiment că dacă DNA-ul intră în povestea asta o să fie ca la defrișări”, scrie Striblea pe blogul personal.