Primarul Capitalei a anunțat că a aprobat organizarea unui protest în București de către transportatori și fermieri.
Acesta va avea loc în parcarea din Piața Constituției, în zilele de 21, 22 și 23 ianuarie.
Nicușor Dan a vorbit și de numărul total al persoanelor pe care l-a aprobat pentru a participa la protest.
Și anume, 5.000 de oameni vor putea participa la mitingul din Piața Constituției, față de 50.000 de oameni, cât scria în cererea depusă la primărie.
“Acestea sunt chestiuni tehnice, care vin din lege, care spun cât de multe persoane din partea organizatorilor sunt responsabile de buna desfășurare a protestului, astfel încât el să nu degenereze. A fost o discuție pe care am avut-o cu cei care au solicitat și ei au agreat 5000”, a spus primarul.