Caz halucinant în Iași: Polițiști snopiți în bătaie în timpul intervenției! Au scăpat doar după ce au tras focuri de avertisment

Publicat: 15 01. 2020, 16:46

Doi poliţişti din localitatea ieșeană Mironeasa au fost bătuţi marţi seară, de mai multe persoane, în timp ce interveneau la un apel 112 pentru aplanarea unui conflict.

Când au ajuns la locul solicitării, scandalul a degenerat. Doi dintre scandalagii au lovit poliţiştii în repetate rânduri cu pumnii şi picioarele, scrie Agerpres.

Pentru a scăpa, unul dintre poliţişti a fost nevoit să tragă două focuri de avertisment în plan vertical.

Pentru a calma situaţia a fost nevoie de intervenţia Serviciului de Acţiuni Speciale.

Cei doi poliţişti au fost la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sf Spiridon pentru a primi îngrijiri medicale.

În cauză procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au întocmit dosar de ultraj. În cursul zilei de miercuri mai multe persoane au fost aduse la audieri.