Ce condiții impune SUA pentru a cumpăra ouă din România. Țara noastră are printre cele mai mici prețuri din UE

Publicat: 07 04. 2025, 22:11
Sursa foto simbol: Pixabay

SUA se confruntă în prezent cu o criză istorică de ouă. România are nu doar o producție foarte bună, dar și printre cele mai mici prețuri din Europa, însă nu îndeplinește două criterii la care SUA nu este pregătită ră renunțe: ouăle să fie spălate și congelate înainte de export.

„Ne-au cerut ouă și americanii, dar nu putem să le dăm deocamdată. Sunt niște condiții pe care ei le pun și noi în Europa nu le îndeplinim, în sensul că ei vor ca ouăle să fie spălate, iar noi nu facem treaba asta, și apoi congelate. Este foarte greu de transportat oul în coajă din Europa în SUA. Dacă se vând ouă lichide congelate sau ouă praf, atunci e mult mai simplu.

Din Europa am înțeles că încearcă Danemarca, cel puțin din ceea ce discutăm noi în asociația europeană de profil. A primit condițiile de export din Statele Unite, dar nu știu dacă s-a angajat să le ducă. Nu am informații că în prezent duce cineva ouă din Europa către SUA. Probabil că au găsit din afara granițelor Europei.

Am înțeles că Turcia ar fi agreată.

Sunt condiții diferite și legislația e diferită în America față de Europa și trebuie armonizată”, a declarat președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, potrivit Agerpres.

România a exportat în 2024 peste jumătate de miliard de ouă

Fermele avicole din România pot asigura 100% consumul intern de ouă, dar livrează și la export, în general în țările UE. Potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică, citate de președintele UCPR, anul trecut România a exportat pentru țările din UE o cantitate de peste o jumătate de miliard de ouă, în timp ce producția a fost de circa 5,86 miliarde. Aproape jumătate dintre ouă (40%-45%) au provenit din ferme, restul având ca origine gospodăriile.

Pe de altă parte, România a importat în 2024 aproape 200 de milioane de ouă.

Pe rafturi au apărut ouă gata vopsite pentru Paște

România are printre cele mai mici prețuri la ouă din Uniunea Europeană, la poarta fermei, chiar dacă în această perioadă a Sărbătorilor Pascale consumul intern crește cu 50%. Asta înseamnă că, în medie, un român consumă aproximativ 30 de ouă, față de 21 într-o lună obișnuită.

„Conform Observatorului Prețurilor în Uniunea Europeană (UE), prețul ouălor în România, la poarta fermei, era săptămâna trecută 211 euro/100 kg, ceea ce înseamnă că oul se vindea cu aproximativ 60 de bani, în timp ce anul trecut în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale era undeva la 55 de bani un ou. Dacă mă uit la prețurile înregistrate în alte țări, România are printre cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, la poarta fermei. Bulgaria are 222 euro/100 kg, Ungaria are 286 euro/100 kg, Polonia – 314 euro/kg, noi avem 211 euro, iar ca noi mai este Finlanda cu un preț de 204 euro/100 kg. În rest, toate celelalte țări din UE sunt peste noi”, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.

În prezent, în supermarketuri se găsesc deja ouă vopsite pentru Paște, însă majoritatea provin din schimburi intra-comunitare, din țări precum Austria sau Germania, unde obiceiul de a vopsi ouă acasă nu mai este atât de răspândit.