Ce facultăți dispar de anul acesta și ce se va întâmpla cu studenții înscriși
Multe dintre facultățile care au fost deschise după anul 1990 nu mai funcționează.
Trei facultăți private vor fi desființate în acest an. Este vorba despre Universitatea „Mihai Eminescu” din Timișoara, Universitatea „George Barițiu” din Brașov și Institutul Bancar Român din București.
Aceste universități nu au voie să înmatriculeze studenți în anul I, iar ceilalți studenți din anii mai mari vor avea posibilitatea să se transfere la alte universități și să își dea licența, a spus Gigel Paraschiv, secretar de stat pentru învățământul superior din Ministerul Educației.
”Legea educației obligă universitatea care intră în lichidare să continue activitatea didactică până când a terminat și ultimul student. În schimb, nu poate accepta alți studenți în anul I și nici nu poate organiza licență”, a spus acesta, potrivit Libertatea.