Ce informații confidențiale ar fi divulgat polițistul de frontieră trimis în judecată de DNA Constanța. Explicațiile anchetatorilor
Un polițist de frontieră a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Constanța, fiind cercetat penal pentru faptul că ar fi transmis presei informații care nu erau destinate publicității.
Ofițerul de poliție ar fi transmis informații nedestinate publicității
Inculpatul Petrică Bacaim, ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Garda de Coastă, este reținut pentru comiterea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, a unor informații nedestinate publicității sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea, potrivit comunicatului de presă transmis de DNA.
„La data de 22 februarie 2023, inculpatul Bacaim Petrică, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei de Frontieră – Garda de Coastă Constanţa, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi transmis unor jurnalişti de la o publicaţie locală informaţii nedestinate publicităţii, referitoare la prinderea în flagrant a unui presupus contrabandist de ţigarete, autoturismul folosit de acesta, cantitatea şi marca ţigaretelor, efectuarea unei percheziţii domiciliare, adresa la care se efectua acea activitate, unitatea de parchet care efectua urmărirea penală şi identitatea procurorului de caz”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.
De asemenea, ofițerul de poliție ar fi permis unui fotoreporter accesul în câmpul infracțional pentru efectuarea de fotografii și înregistrări video și pentru a transmite informații legate de activitățile desfășurate de polițiști.
Tribunalul Constanța se va ocupa de judecarea dosarului.