Ce notă a obținut Iosif la BAC, după contestații, deși inițial luase 4,55 la română: „M-am gândit că e o farsă”

Publicat: 30 06. 2025, 19:24
Actualizat: 30 06. 2025, 21:51
Sursa foto: Facebook

Un elev care a luat nota 4.55 la Bacalaureat, la Limba română, a depus contestație și astfel a reușit să promoveze examenul.

„Când mi s-a spus că mi se va lua un interviu, sincer… am râs”

Iosif a mărturisit pe rețelele sociale că acum „poate să respire şi să viseze”, după ce a reușit să ia BAC-ul.

După ce mesajul său „Vă rog frumos, dați-mi cinci sutimi! O să fiu rachetă!” a devenit viral, elevul supranumit în presă drept „fotbalistul cu contestație”  a transmis public că, inițial, nu a luat în serios interviul acordat și a crezut că nu va fi publicat, potrivit Observator.

El a precizat că era o zi marcată de tensiune și oboseală și credea că totul era o glumă: „Când mi s-a spus că mi se va lua un interviu, sincer… am râs. M-am gândit că e o farsă sau, în cel mai bun caz, o prostie pe care n-o va bagă nimeni în seama. Era o zi ciudată, plină de tensiune și oboseală, și nici prin cap nu-mi trecea că acel moment aparent banal va deveni parte dintr-o poveste reală”, a mărturisit Iosif.

Interviul a fost publicat, iar mesajele de susținere i-au schimbat perspectiva: „Am vorbit la mișto, fără să cred că vor publica vreodată ceva din ce zic… Și totuși… interviul a apărut. Și apoi… mesajele voastre. Așa că vă mulțumesc tuturor. Pentru fiecare gând bun, pentru fiecare «Bravo» trimis chiar și în tăcere.”

Într-un final, el a promovat examenul maturității cu nota finală 5,75.

„Adevărul e că… am reușit. După o contestație care mi-a măcinat nopțile și speranțele, am luat 5,75 și am trecut.​ Am BAC-ul admis. Pot, în sfârșit, să mă înscriu la facultate. Pot să respir. Pot să visez. Pot să-mi fac un viitor. Mulțumesc Lui Dumnezeu, pentru că fără El n-aș fi ajuns aici. Am avut emoții cât pentru o viață întreagă, dar acum simt că cerul e mai aproape. Poate că nu am fost cel mai perfect, dar am fost eu, și asta a fost destul”, a declarat Iosif.

Tânărul le-a transmis un mesaj celor care i-au subestimat eforturile:

„Și celor care m-au făcut prost în comentarii… atât puteți. Eu nu îmi bat capul cu voi. Cel mai deștept cedează. Am alt drum de urmat. Un drum care duce spre viitorul meu”.

„Vă rog frumos, dați-mi cinci sutimi! O să fiu rachetă!”

„Am luat la istorie și geografie 8,9, numai că la română, având în vedere că vorbesc română, engleză și greacă, am luat 4.55 și nu am trecut”. Așadar, el a depus contestație la Limba română și apoi a transmis comisiei de corectare un mesaj care a atras numeroase reacții pe rețele sociale:

„Sunt cu nota la limită. Am speranțe că va fi bine. Dacă iau un cinci, trec bacul. Aș dori să văd lucrarea. Din ce am înțeles, anul acesta pot să văd fișa. Este foarte bine căci, dacă îmi vor da o foaie, îmi voi calcula singur nota. Contestația nu o mai scade, doar o crește. Să sperăm că va fi bine. Doamne-ajută să iau Bacul! Vă rog frumos, dați-mi cinci sutimi! O să fiu rachetă! Corectorul care îmi corectează din nou lucrarea te rog frumos dă-mi 45 de sutimi! Am nevoie să iau Bacul. Dați-mi foaia înapoi să scriu Harap Alb că știu să vă scriu tot! O să fiu rachetă și cu cele cinci personaje ale textului. Vă rog frumos dați-mi 5 sutimi!”, spunea el.