Cea mai SUGESTIVĂ IMAGINE de la protestul din București. Cei doi ELEFANȚI invocați de Klaus Iohannis, prezenți la marș (FOTO)
Mii de oamenii s-au adunat în București și în mai multe orașe din țară, duminică seară, pentru a protesta contra legii legii amnistiei și grațierii.
Oamenii se revoltați și nu vor ca noul Guvern să ia o decizie atât de radicală, pe care poporul nu o vrea.
În mijlocul protestatarilor din Capitală a ajuns chiar și președintele Klaus Iohannis.
A apărut și cea mai sugestivă imagine de la protestele de duminică seara.
Doi tineri au venit la manifestație însoțiți de două jucării din pluș în formă de elefanți, imaginea fiind potată pe Facebook de jurnalista Emilia Șercan.
![]()
Aceștia fac referire la cele două legi, cea a amnistiei și cea a grațierii, așa cum au fost numite de președintele Klaus Iohannis la întâlnirea cu Guvernul condus de premierul Sorin Grindeanu.
"Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt doi elefanți — ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale. Evident că și despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineață, iar domnia sa mi-a spus că discuția avusese loc deja cu anumiți colegi din Guvern și că nu vor fi puse pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni privind grațierea și modificarea codurilor", a a declarat Klaus Iohannis în această săptămână.