Ceartă pentru cireșe, pe paginile producătorilor români: „Ar trebui să se dea 15 ani de închisoare!”
Unii producători se laudă că au deja cireșe, în timp ce alții spun că abia dacă le-au căzut florile cireșilor și că anul acesta producția de fructe românești este aproape compromisă, din cauza frigului. Cei din a doua categorie cred că fructele vândute în piață, dacă provin din România, au fost forțate să se coacă, după modelul legumelor din Buzău.
Nemulțumirea unora dintre pomicultori a atins cote maxime când au văzut imagini cu cireși plini de fructe, postate de alții
Comentariile au umplut un larg spectru de nemulțumire, de la acuzații directe că pozele sunt trucate sau că nu sunt făcute anul acesta, până la reproșuri că fructele ar fi fost forțate să se coacă, după modelul legumelor din piețele din Buzău.
Unii au scris: „Din ce zonă a Greciei sau Turciei ați postat poza cu cireșul?” sau ” E frumos în Spania în perioada aceasta, este?” sau au întrebat cum se numește soiul minune, însă s-a ajuns și la acuzații mai mult sau mai puțin voalate și concluzii de genul „Ar trebui să se dea 15 ani de închisoare celor care forțează coacerea fructelor și legumelor”.
Între timp au apărut mai multe postări cu cireși încărcați de fructe iar cei care le-au postat spun că vor să dovedească faptul că în unele părți ale țării vremea rea din această primăvară n-a reușit să oprească producția de cireșe iar prețul mare pe care-l cer pentru fructe este justificat, deoarece au investit în îngrijirea pomilor mai mult decât cei care se plâng că nu au încă marfă.