Certificatul digital european COVID-19, folosit pentru călătoriile transfrontaliere, ar putea expira la nouă luni de la administrarea ultimei doze de vaccin, conform propunerii lansate de Comisia Europeană, care spune că va fi nevoie de o doză booster pentru a prelungi valabilitatea documentului.
Într-o recomandare de călătorie publicată joi după-amiază, Comisia Europeană a actualizat valabilitatea certificatului digital – care a fost implementat în prima parte a verii – astfel încât să se țină cont de actualul trend pandemic și de lansarea dozelor booster, relatează Euronews.
Conform propunerii, certificatul digital UE va fi valabil pentru călătorii transfrontaliere timp de nouă luni de la momentul în care a fost finalizată schema inițială de vaccinare – adică de la a doua doză din serurile Pfizer-BioNTech, Moderna și AstraZeneca, respectiv de la doza de Johnson & Johnson.
Comisia Europeană spune că, astfel, se oferă mai multă flexibilitate campaniilor naționale de vaccinare. De altfel, politica sanitară ține de competențele naționale și fiecare stat membru își organizează propria campanie de vaccinare. Serurile au fost achiziționate, totuși, în sistem centralizat, prin contracte la nivelul UE.
Deocamdată nu s-a luat o decizie în ceea ce privește valabilitatea dozei booster, acest lucru fiind încă în analiză.
Principalele reguli rămân același – deținătorii de certificate digitale au dreptul de a fi exceptați de la restricții de călătorie, cum sunt testarea sau carantina, indiferent de statul UE din care sosesc. Cetățenii care nu au un astfel de document pot călători în continuare, însă ar putea fi supuși unor condiții la intrarea în altă țară europeană.
Copiii cu vârste mai mari de 12 vor fi nevoiți să urmeze același regulament ca adulții.
„Este evident că pandemia încă nu s-a încheiat”, a declarat Didier Reynders, comisarul european pentru justiție. „Regulile de călătorie trebuie să țină cont de această situație volatilă”, a continuat el.
Inițial, UE lansase certificatul digital cu o valabilitate de 12 luni. Până în prezent au fost emise peste 600 de milioane de certificate, cu peste 50 de țări conectate la acest sistem – printre care, bineînțeles, și cele 27 de state UE.
În România, unde joi au fost raportate peste 2.100 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, schema inițială de vaccinare a fost completată la mai bine de 7,28 milioane de persoane, arată cele mai recente date oficiale.