Cetatea Râșnov, în top zece al celor mai frumoase castele din lume (FOTO)

Publicat: 05 01. 2016, 10:02
Foto: râșnov-turism.ro

Publicația de turism Conde Nast Traveler a realizat o listă cu cele mai frumoase zece castele din lume, iar Cetatea Râșnov, din județul Brașov se găsește în acest top, informează Digi24.

Cetatea Râșnov face parte din topul celor mai frumoase castele din lume alături de castele din țări precum Turcia, Scoția, Cehia, Norvegia, Rusia, Germania și Japonia.

Sursa precizată îndeamnă oamenii să-și facă timp pentru a vizita aceste castele pentru că reprezintă unele dintre cele mai speciale locuri din lume.

Cetatea din Râșnov a fost atestată documentar pentru prima dată în secolul al-XIV-a și reprezintă una dintre cele mai bine păstrate cetăți din România.

Cetatea beneficiază de un număt mare de turiști care sunt curioși de povestea și istoria cetății, anunță autoritățile locale.

În 2015, un număr record de 363.000 de turiști au trecut pe aici. Autoritățile își doresc ca începând cu anul acesta, numărul turiștilor să atingă jumătate de milion.