Cinci mașini distruse într-o parcare din Timișoara de un șofer beat și fără permis! Bărbatul a devenit agresiv cu polițiștii (VIDEO)

Publicat: 24 02. 2025, 18:34
Sursa foto: Captură de ecran

Un bărbat băut și fără permis a provocat un adevărat haos într-o parcare a unui supermarket din Timișoara, lovind cinci mașini parcate. Potrivit informațiilor obținute de la Opinia Timișoarei, după incident, șoferul a devenit agresiv și a început să facă scandal. Martorii, îngrijorați de comportamentul acestuia, au sunat imediat la 112 și au solicitat intervenția poliției. Atunci când echipajele de poliție au ajuns la fața locului pentru a investiga tamponările, bărbatul nu doar că nu s-a calmat, dar a încercat să se ia la bătaie cu agenții, devenind din ce în ce mai violent.

În urma apelurilor de urgență, la locul incidentului au intervenit echipaje ale Poliției Rutiere, precum și echipaje de la SMURD și Ambulanță, pentru a acorda ajutor în cazul în care erau necesare îngrijiri medicale pentru vreo persoană rănită. Din fericire, nu au fost raportate victime, însă situația a devenit tensionată, iar autoritățile au fost nevoite să-l imobilizeze pe bărbatul agresiv.

Bărbatul a sărit la bătaie la polițiști

Însă scandalul a continuat, relatează Libertatea.ro. După ce a provocat tamponările, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a început să devină din ce în ce mai agresiv, manifestându-se violent față de martori și polițiști.

Acesta a încercat să lovească agenții de poliție, iar în fața acestei reacții, forțele de ordine au fost nevoite să îl imobilizeze pentru a-l controla. După ce l-au încătușat, bărbatul a fost dus la secția de poliție pentru audieri. Aici, autoritățile au descoperit că acesta nu era la prima abatere. În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul avea antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru furt. Aceste informații au agravat situația sa, iar ancheta continuă.