Cinci mașini implicate într-un accident în lanț la Agigea
Accident în lanț petrecut la Agigea. Acesta este al patrulea accident în drum spre mare petrecut joi. De această dată, cinci mașini au fost implicate în accident.
La toate sensurile giratorii de pe drumul naţional se află mai multe echipaje ale Poliţiei Rutiere în vederea decongestionării traficului.
Tot joi, 4 mașini au fost implicate într-un accident rutier pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 95, pe sensul de mers București – Constanța, o persoană fiind rănită.
La scurt timp, un al doilea accident s-a produs la kilometrul 93 al autostrăzii, pe acelaşi sens, fiind implicate alte trei autovehicule. (Detalii AICI)
Un al treilea accident a vizat un autocar, care a intrat în coliziune cu 5 autoturisme, pe kilometrul 212 pe sensul București – Constanța. În urma impactului, doi copii au fost răniți, unul având o fractură. (Detalii AICI)