SURSE B1.RO: Generalul Daniel Petrescu va fi numit, în ședința de CSAT, drept următorul șef al Statului Major al Apărării

Publicat: 26 11. 2019, 11:33
Sursă foto: Facebook Armata României

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se va reuni miercuri, de la ora 16, după ce a fost convocat luni de către președintele Klaus Iohannis.

Pe ordinea de zi se află avizarea numirii în funcția de Șef al Statului Major al Apărării. Această funcție este vacantă de când generalul Nicolae Ciucă a trecut în rezervă și a devenit ministru al Apărării Naționale în noul guvern condus de Ludovic Orban.

În această funcție va fi numit, cel mai probabil, general-locotenentul Daniel Petrescu, afirmă surse pentru B1.ro. De altfel, B1.ro anunța, încă din 20 august, că acesta este favorit pentru a fi următorul șef al șefului Statului Major al Apărării (Materialul AICI)

Daniel Petrescu a fost numic încă din 13 august 2019, în funcția de locțiitor al șefului Statului Major al Apărării și înaintat, la data de 14 august 2019, prin decret al Președintelui României, la gradul de general-locotenent – cu trei stele.

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a îndeplinit, din august 2017 până la această dată, funcția de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE). Experiența sa profesională include funcții deținute la nivel tactic, operativ și strategic în cadrul Forțelor Terestre Române, în comandamente NATO și în teatrele de operații. Este veteran al teatrelor de operații, cu misiuni executate în Angola (1995-1996-misiunea UNAVEM III și 1998-1999- misiunea MONUA), Albania (1997), iar la comanda Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” a executat misiuni în Kosovo (2003), Bosnia-Herțegovina (2004), Irak (2005) și Afganistan (2007).

În perioada iunie 2013 – iulie 2016, a îndeplinit funcția de Reprezentant militar al Şefului Statului Major General la Comandamentul Aliat pentru Transformare, Norfolk, Virginia, SUA.

Este șef de promoție al Institutului Militar de Infanterie „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu (promoția 1992), șef de promoție al Universității Naționale de Apărare „Carol I” (promoția 2003), absolvent „cu distincție” al Colegiului Național de Război din cadrul Universității Naționale de Apărare Washington DC, SUA, unde a urmat un master în „Strategie de securitate națională” (2011). Educația sa militară mai include un doctorat în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (București, 2010). De asemenea, este absolvent al Colegiului Întrunit de Comandă și Stat Major (JSCSC), Marea Britanie, unde a urmat Cursul avansat de comandă și stat major (2007-2008) și a absolvit masterul în studii de apărare la King’s College din Londra.